Sexul este o parte firească a vieții noastre și poate fi o experiență plăcută, satisfăcătoare și care să ofere beneficii atât fizice, cât și mintale. Cu toate acestea, este important să te informezi, să cunoști riscurile și cum să eviți apariția unei sarcini nedorite. Astfel, informarea despre metodele contraceptive este absolut necesară pentru te asigura că iei cele mai bune decizii. Accidente însă pot interveni uneori, iar pilula de a doua zi poate fi utilă în astfel de situații. Fie că s-a rupt prezervativul, ai uitat să iei pilula contraceptivă sau partenerul nu s-a retras la timp.
În continuare, venim cu mai multe informații despre cum funcționează pastila de a doua zi, când se administrează, de câte ori o poți lua, care sunt efectele adverse și ce metode contraceptive sunt indicate pentru a te proteja de o sarcină nedorită.
Ce este pastila de a doua zi?
Pastila de a doua zi este o formă de contracepție de urgență, concepută pentru a oferi o soluție rapidă și eficientă în prevenirea unei sarcini nedorite după un contact sexual neprotejat sau în cazul eșecului altor metode contraceptive. Poate cauza efecte adverse și nu ar trebui să înlocuiască metodele principale de contracepție, fie că este vorba de prezervativ, anticoncepționale orale sau ovule contraceptive.
Este important de reținut că pastila de a doua zi este concepută exclusiv pentru utilizare în situații de urgență cum ar fi: dacă prezervativul se rupe sau alunecă, dacă ai făcut sex neprotejat, ai uitat să iei pilula contraceptivă sau nu ai luat-o la timp. Rolul acesteia este de a preveni o sarcină nedorită și nu are efect dacă ești deja însărcinată.
Când se ia pastila de a doua zi și cum funcționează?
Pastila de a doua zi este de două tipuri, fiecare cu propriile sale caracteristici și mod de acțiune:
- Pastila de a doua zi care conține levonorgestrel – o versiune sintetică a hormonului natural progesteron produs de ovare, care oprește sau întârzie ovulația. Acest hormon va opri eliberarea ovulului dacă pastila este luată în cel mult 72 de ore de la contactul sexual. Se poate elibera în farmacii fără prescripție medicală.
- Pastila de a doua zi care are la bază ulipristalul acetat – substanță care oprește eliberarea ovulului și, implicit, fecundarea acestuia. Pentru a fi eficientă, această pastilă trebuie administrată într-un interval de maxim cinci zile de la contactul sexual neprotejat. Însă, pentru o eficacitate sporită, se recomandă administrarea cât mai rapid posibil. Totuși, din pricina substanțelor pe care le conține și acțiunii puternice asupra organismului, este necesară o prescripție medicală pentru a achiziționa acest tip de pastilă.
Orice zi care trece în afara acestor intervale recomandate poate scădea eficacitatea medicamentului. O altă distincție importantă se face în funcție de dozaj: există pastila de a doua zi în doză unică, care se ia o singură dată, și pastila de a doua zi în doză dublă, care se ia la cel mult 72 de ore după contactul sexual și apoi din nou la 12 ore după prima administrare.
De asemenea, pastila de a doua zi poate fi administrată în orice moment al ciclului menstrual, inclusiv în timpul menstruației.
De câte ori poți lua pastila de a doua zi și ce eficacitate are?
Pentru a asigura eficiența maximă, este recomandată administrarea cât mai devreme posibil după contactul sexual neprotejat sau după ce a eșuat o altă metodă contraceptivă. În plus, este important să consulți prospectul și să citești cu atenție indicațiile specifice.
De asemenea, de reținut faptul că pastila de a doua zi nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală și nu trebuie folosită ca o metodă de contracepție regulată. Pastila de a doua zi are o eficiență de peste 95%, însă nu garantează evitarea sarcinii nedorite. Cu cât este luată mai repede, în primele ore de la contactul sexual neprotejat, cu atât mai mult va avea rezultatul scontat. (1)
Nu există un număr exact de câte ori poți lua pastila de a doua zi, dar este important să nu o folosești în mod regulat sau ca metodă contraceptivă obișnuită. Folosirea regulată a altor metode contraceptive este de preferat pentru prevenirea sarcinilor nedorite și pentru menținerea sănătății reproductive.
Efecte adverse pastila de a doua zi
Fiind o contracepție de urgență pe bază de hormoni sintetici, pilula de a doua zi poate perturba echilibrul organismul dacă este luată în exces. Poți manifesta efecte secundare după aproximativ o oră de la administrarea pilulei sau a doua zi. (2)
Iată care sunt cele mai comune efecte adverse ale pastilei de a doua zi:
- Greață sau vărsături;
- Ameţeală;
- Oboseală;
- Durere de cap;
- Sensibilitate la nivelul sânilor – pot apărea modificări temporare ale sânilor, precum sensibilitate sau umflături;
- Modificări ale menstruației – folosirea pastilei de a doua zi poate duce la dereglări hormonale cum ar fi: modificări ale ciclului menstrual, precum sângerări neregulate sau întârzierea menstruației;
- Dureri abdominale și crampe – pot apărea dureri abdominale sau crampe în zona pelviană după administrarea pastilei;
- Sângerări neașteptate – unele femei pot experimenta sângerări neașteptate între perioadele menstruale după administrarea pastilei de a doua zi.
Dacă ai vărsături în decurs de două sau trei ore de la administrarea pastilei de a doua zi, este recomandat să iei o altă pastilă. Totodată este recomandat să discuți cu medicul specialist în cazul în care următoarea menstruație întârzie cu mai bine de șapte zile sau este mai scurtă decât de obicei sau dacă ai luat pastila de a doua zi de mai multe ori într-un singur ciclu menstrual.
Ce contraindicații are pastila de a doua zi
Pe lângă efectele adverse temporare ale pastilei de a doua zi, există și situații în care aceasta nu este recomandată:
- Sarcină confirmată: Dacă deja ești însărcinată, pastila de a doua zi nu va fi eficientă și nu este necesar să o iei;
- Alergie la ingredientele din compoziția pastilei: Dacă ai o alergie cunoscută la oricare dintre ingredientele din pastila de a doua zi, trebuie să eviți administrarea acesteia. Citește întotdeauna prospectul înainte de a lua pastila de a doua zi;
- Interacțiune cu alte medicamente: Anumite medicamente pot interacționa cu pastila de a doua zi, reducându-i eficacitatea sau crescând riscul de efecte secundare. Este important să consulți un medic sau farmacist pentru a verifica dacă medicamentele pe care le iei pot interacționa cu pastila de a doua zi.
- Te confrunți cu sângerări vaginale abundente și încă nu a fost găsită o soluție pentru combaterea lor;
- Boli hepatice: Persoanele cu afecțiuni hepatice severe ar trebui să evite utilizarea pastilei de a doua zi, deoarece aceasta poate afecta funcția hepatică.
De asemenea, dacă vrei să iei pastila de a doua zi, este important să informezi medicul sau farmacistul dacă suferi de hipertensiune arterială, diabet, boli de inimă, cancer de sân sau ai avut un accident vascular cerebral.
Metode contraceptive pe care le poți folosi în mod regulat
Pastila de a doua zi este o soluție de urgență eficientă în prevenirea sarcinii în urma contactului sexual neprotejat, indiferent de situație, dar nu este recomandată ca metodă de contracepție pe termen lung.
În prezent, metodele de contracepție sunt mai accesibile ca oricând, iar diversitatea lor înseamnă că poți face alegeri informate și benefice pentru tine, pentru corpul tău și potrivite stilului tău de viață.
- Contracepția locală (ovule): Contracept-M este una din cele mai populare metode de contracepție locală. Acţionează prin distrugerea spermatozoizilor şi formarea unei „bariere” la nivelul colului uterin ce împiedică intrarea spermatozoizilor în uter şi fecundarea ovulului. Administrate corect, ovulele au un grad ridicat de protecție împotriva apariției unei sarcini nedorite. Ovulul se folosește cu 10 minute înaintea contactului sexual, iar odată introdus în vagin Contracept-M ® începe să acționeze după 10 minute. Durata de protecție este de patru ore sau un singur contact sexual. Eficacitatea Contracept-M este de 94%, conform indicelui PEARL (ce contorizează numărul de eșecuri la 100 de cazuri).
- Prezervativul: Cea mai cunoscută metodă anticoncepțională de barieră și singura care te protejează împotriva unei boli cu transmitere sexuale. Mai puțin utilizate, însă la fel de eficiente, sunt prezervativele feminine. Acestea sunt mai mari, au o formă asemănătoare unui săculeț și sunt prevăzute cu două inele de prindere.
- Contraceptivele orale: Astfel de metode se adresează exclusiv femeilor și funcționează prin oprirea ovulației. Cele mai utilizate contraceptive hormonale sunt pilulele contraceptive cu administrare zilnică. Trebuie să ții minte că multe dintre contraceptivele cu administrare orală nu au efect imediat.
- Plasturele contraceptiv: Plasturii contraceptivi sunt o modalitate relativ nouă cu administrare externă. Deși acțiunea lor este similară cu cea a pastilelor anticoncepționale, plasturii se schimbă la fiecare 7 zile, timp de 3 săptămâni. Aceștia se aplică direct pe piele, în prima zi de menstruație, într-o zonă fără păr și funcționează prin eliberarea de hormoni, având dimensiunea de 4cm/4 cm.
- Diafragma contraceptivă: Diafragma este un tip de metodă contraceptivă de barieră care este introdusă în vagin înainte de actul sexual. Acoperă colul uterin și împiedică spermatozoizii să ajungă și să fertilizeze un ovul.
Pastila de a doua zi reprezintă o opțiune importantă pentru prevenirea sarcinilor nedorite în situații de urgență, cum ar fi contactul sexual neprotejat sau eșecul altor metode contraceptive. Este esențial însă, să fie administrată la timp și să se respecte indicațiile de pe prospect. De asemenea, pastila de a doua zi nu trebuie să fie considerată o soluție permanentă pentru contracepție.
În măsura în care este posibil, este recomandat să ceri sfatul unui medic ginecolog sau, în lipsa acestuia, al unui farmacist, în ceea ce privește pastila de a doua zi și ia în considerare efectele adverse ale acesteia: de la greață sau dureri de cap la modificări ale menstruației sau sensibilitate la nivelul sânilor. Pastila de a doua zi poate fi o soluție eficientă și rapidă în gestionarea situațiilor de urgență și în asigurarea unei protecții contraceptive suplimentare atât timp cât este folosită corect.
Nu uita, vizita în cabinetul ginecologului ar trebui să stea la baza deciziei de alege un anumit tip de contracepție, iar până atunci poți folosi oricând o metodă de contracepție locală, ușor de folosit, care te protejează, cum sunt ovulele contraceptive Contracept-M.
Bibliografie:
- NHS, “Emergency contraceptive pill (morning after pill)”, 2024
https://www.nhs.uk/contraception/methods-of-contraception/emergency-contraceptive-pill-morning-after-pill/
- healthdirect.gov, “Morning after pill (emergency contraception pill), 2023
https://www.healthdirect.gov.au/morning-after-pill