CategoriesUncategorized

Premenopauza: simptome, tratament și cum să o gestionezi

premenopauza simptome

Premenopauza este o etapă naturală din viața unei femei, marcată de tranziția către menopauză și încheierea perioadei fertile. Premenopauza începe de obicei în jurul vârstei de 45 de ani, dar poate apărea și mai devreme sau mai târziu, în funcție de fiecare persoană în parte. În timpul acestei perioade tranziție, organismul trece prin fluctuații hormonale, ceea ce duce la diverse schimbări fizice și emoționale. Ovarele încep să producă cantități mai mici de hormoni estrogen și progesteron, care sunt responsabili de reglarea ciclului menstrual și de fertilitate.

Chiar dacă este mai greu de conceput în această perioadă, din pricina menstruațiilor neregulate și a ciclurilor de ovulație imprevizibile, nu este exclusă apariția unei sarcini în premenopauză. Femeile care nu-și doresc o sarcină neplanificată trebuie să ia în considerare metode contraceptive sigure și care nu le provoacă dezechilibre hormonale. O soluție eficientă și la îndemână sunt ovulele contraceptive Contracept-M indicate în timpul acestei perioade.

Află mai departe din ghidul nostru tot ce trebuie să știi despre premenopauză, de la semne și simptome până la tratament, metode de contracepție recomandate și cum să o gestionezi corect. 

Ce este premenopauza?

Premenopauza, cunoscută și sub denumirea de perimenopauză, este o etapă de tranziție în care corpul femeii face trecerea spre menopauză și în care au loc diferite schimbări fizice și psihice. Menstruația devine neregulată, cu perioade menstruale care se pot lungi, pot scădea sau pot apărea simptome specifice, cum ar fi transpirații pe timpul nopții, bufeuri, ovulație mai puțin frecventă, iar nivelul de estrogen începe să scadă.

Cât durează premenopauza?

Premenopauza se instalează la vârste diferite și este posibil să se manifeste atunci când o femeie ajunge în jurul vârstei de 45 de ani sau chiar mai devreme, în jur de 35 de ani. Pentru unele femei, premenopauza poate dura doar câteva luni, dar pentru altele, poate dura până la 14 ani. Atunci când nu mai ai ciclu menstrual timp de 12 luni consecutive, ai ajuns oficial la menopauză.

Premenopauza: simptome și semne

În premenopauză, femeile pot experimenta o varietate de simptome, deoarece nivelurile hormonale fluctuează. Printre cele mai comune simptome de premenopauză se numără: modificări ale ciclului menstrual, cum ar fi menstruații neregulate sau neregulate, bufeuri de căldură care pot fi intense și imprevizibile, insomnii sau dificultăți în a avea un somn odihnitor, oscilații ale stării de spirit, precum iritabilitatea sau anxietatea, uscăciune vaginală, scădere a libidoului și oboseală persistentă. Aceste simptome pot varia în intensitate și pot afecta diferit fiecare femeie.

premenopauza simptome

Cele mai frecvente simptome care pot apărea în perioada de premenopauză sunt următoarele:

Tulburări ale ciclului menstrual 

În timpul premenopauzei, ciclul menstrual devine adesea neregulat. Acest lucru înseamnă că sângerările pot fi mai abundente sau mai reduse decât în mod obișnuit. Daca menstruația întârzie mai mult de 60 de zile față de cea anterioară, acesta este un semn că se instalează premenopauza.

Transpirații și bufeuri

Unul dintre cele mai comune simptome ale premenopauzei sunt bufeurile de căldură. Acestea sunt caracterizate de o senzație bruscă și intensă de căldură care se răspândește pe tot corpul, adesea însoțită de transpirație excesivă și palpitații. 

Uscăciune vaginală

Uscăciunea vaginală apare atunci când nivelurile de estrogen scad în timpul premenopauzei, ceea ce duce la subțierea și uscarea mucoasei vaginale. Lipsa lubrifierii naturale poate provoca disconfort în timpul actului sexual, senzații de arsură sau iritații și poate crește riscul de infecții vaginale.

Scăderea libidoului

Schimbările fizice și emoționale asociate cu premenopauza pot afecta și libidoul. Multe femei observa o scădere a dorinței sexuale în timpul premenopauzei.

Insomnii și tulburări ale somnului

Printre simptomele frecvente care apar în timpul premenopauzei se numără și tulburările de somn. Acest lucru poate fi parțial atribuit bufeurilor de căldură care pot apărea în timpul nopții și pot perturba somnul. În plus, schimbările hormonale din premenopauză pot afecta ritmul circadian al corpului, ceea ce poate duce la insomnie și la un somn de calitate mai scăzută. Aceste perturbări ale somnului pot contribui la o stare generală de oboseală și iritabilitate în timpul zilei.

simptome premenopauza

Modificări ale dispoziției

Pe măsură ce treci prin premenopauză, fluctuațiile hormonale pot duce la modificări ale stării emoționale. Este posibil să resimți mai mult stres, anxietate, sensibilitate emoțională, iritabilitate, depresie și schimbări de dispoziție. Aceste simptome pot varia în intensitate și pot afecta diferit fiecare femeie în parte. (1)

Oboseală și dificultăți de concentrare

În timpul premenopauzei, femeile pot experimenta oboseală și dificultăți de concentrare care pot afecta semnificativ calitatea vieții. Aceste simptome pot fi rezultatul mai multor factori, inclusiv fluctuațiile hormonale, schimbările de somn și stresul zilnic. 

Modificări ale nivelului colesterolului

Scăderea nivelului estrogenului poate contribui și la modificările colesterolului în sânge, inclusiv o creștere a „colesterolului rău” (LDL), precum și scăderea colesterolului HDL („bun”). Acest lucru poate duce la dezvoltarea unor afecțiuni cardiovasculare. (2)

Pierderea masei osoase

Odată cu scăderea nivelului de estrogen intervine și riscul de pierdere a densității osoase. De aceea, femeile care traversează această perioada, dar și în timpul menopauzei, trebuie să efectueze periodic teste de osteoporoză, pentru a preveni apariția fracturilor din cauza fragilizarii oaselor. (3)

Test și diagnosticul de premenopauză

Nu există un test specific pe baza căruia se pune diagnosticul de premenopauză. Medicul poate lua în considerare mai mulți factori în procesul de diagnosticare, inclusiv vârsta pacientei, istoricul menstruațiilor și simptomele raportate sau schimbările observate în corpul acesteia. Deși uneori medicul pot recomanda teste de sânge pentru a evalua nivelurile hormonale, acestea sunt rareori necesare sau utile în diagnosticarea premenopauzei, deoarece fluctuațiile hormonale pot varia și nu există valori specifice care să confirme tranziția către această etapă.

Poți rămâne însărcinată la premenopauză? Ce anticoncepționale sunt bune?

Da, este posibil să rămâi însărcinată în timpul premenopauzei. Chiar dacă fertilitatea scade în această fază, ovulația poate avea loc în continuare, iar femeile pot elibera sporadic ovule. Deoarece ovulația poate apărea în continuare în mod imprevizibil în timpul premenopauzei, femeile pot elibera un ovul și pot concepe dacă sunt active sexual fără a folosi metode contraceptive.

Având în vedere potențialul apariției unei sarcini în timpul perimenopauzei, alegerea anticoncepționalelor potrivite este esențială pentru femeile care vor să prevină sarcinile nedorite. Alegerea potrivită depinde de simptomele premenopauzei, sănătatea individuală, istoricul medical, stilul de viață și preferințele personale. 

Iată câteva metode contraceptive recomandate femeilor aflate la premenopauză:

Contracepția locală

Contracepția locală este una dintre cele mai recomandate metode contraceptive în perioada premenopauzei, pentru că nu dereglează în nici un fel organismul, are puține efecte adverse care apar foarte rar, iar în cazurile în care se manifestă totuși, apar doar local.

Administrate corect, acestea au un grad ridicat de protecție împotriva unei sarcini și funcționează prin distrugerea membranei spermatozoizilor. Ovulele ce conțin spermicide se utilizează doar atunci cand ai nevoie, exclusiv înainte de raportul sexual și nu necesită o administrare la ore fixe. De cele mai multe ori, acestea sunt disponibile sub forma unor ovule ușor de introdus în vagin datorită formei anatomice.

Ovulele anticoncepționale Contracept-M acţionează prin distrugerea spermatozoizilor şi formarea unei „bariere” la nivelul colului uterin, care împiedică intrarea spermatozoizilor în uter şi fecundarea ovulului.

premenopauza simptome

Ovulul se folosește cu 10 minute înaintea contactului sexual, iar odată introdus în vagin Contracept-M începe să acționeze după 10 minute. Durata de protecție este de patru ore sau un singur contact sexual. 

Eficacitatea Contracept-M este de 94%, conform indicelui PEARL (ce contorizează numărul de eșecuri la 100 de cazuri). De asemenea, este important să citești cu atenție instrucțiunile din prospect și să le respecți întocmai. Ovulele Contracept-M se găsesc în majoritatea farmaciilor din țară.

Dispozitivul intrauterin din cupru/non-hormonal

Pentru femeile aflate la premenopauză dispozitivul intrauterin din cupru poate fi o alegere potrivită. Un dispozitiv intrauterin (DIU) este un dispozitiv mic, în formă de T, care este introdus în uter de către medic pentru a preveni sarcina. DIU non-hormonal e fabricat din plastic și cupru și acționează prin crearea unui mediu toxic pentru spermatozoizi, prevenind fertilizarea. 

Steriletul din cupru poate fi montat doar de către medicul ginecolog și poate fi îndepărtat în orice moment, tot de către medic, dacă o persoană dorește să treacă la o altă metodă. Este important de știut că dispozitivele intrauterine nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală.

Prezervativul masculin sau feminin

Pe lângă faptul că împiedică apariția unei sarcini nedorite, prezervativul este singura metodă contraceptivă care protejează cei doi parteneri împotriva unei infecții cu transmitere sexuale. Acesta asigură o barieră care împiedică sperma să ajungă la ovul. Mai mult de atât, poate fi folosit la orice vârstă.

Mai puțin utilizate, însă la fel de eficiente, sunt prezervativele feminine. Acestea sunt mai mari, au o formă asemănătoare unui săculeț și sunt prevăzute cu două inele de prindere. Cel mai mic dintre ele, cel de la capătul închis se va introduce în vagin iar al doilea va rămâne în afara acestuia.

Diafragma contraceptivă

Diafragma este un tip de metodă contraceptivă de barieră care este introdusă în vagin înainte de actul sexual. Acoperă colul uterin și împiedică spermatozoizii să ajungă și să fertilizeze un ovul.

Este de obicei fabricat din silicon sau latex și trebuie utilizat împreună cu spermicidul pentru o eficacitate maximă. Diafragma se introduce înainte de actul sexual de către femeie și este reutilizabilă după curățare. Este o metodă non-hormonală de contracepție și poate fi introdusă cu până la două ore înainte de actul sexual.

Citește și ghidul nostru despre Metode contraceptive pe care să le folosești după 45 de ani.

Cum gestionezi premenopauza

tratament premenopauza

Premenopauza aduce cu sine o serie de schimbări în organism, influențate îndeosebi de nivelul tot mai scăzut al estrogenului. Nu există un tratament anume care să „vindece” sau să oprească premeneopauza, însă medicul poate să ofere anumite recomandări sau tratamente care ajută la gestionarea simptomelor și la menținerea bunăstării generale.

  • terapie pentru stabilizarea nivelului de estrogen;
  • antidepresive pentru situațiile în care schimbările de dispoziție sunt frecvente;
  • medicamente prescrise: în unele cazuri, medicul poate prescrie medicamente pentru a gestiona simptomele premenopauzei, cum ar fi bufeurile sau problemele de somn. Aceste medicamente pot varia în funcție de simptomele și nevoile individuale;
  • anticoncepționale pentru ameliorarea simptomelor generale.

Anumite modificări ale stilului de viață, cum ar fi o dietă sănătoasă, exerciții fizice ușoare și evitarea alimentelor sau activităților care declanșează bufeurile, pot fi de asemenea de ajutor. Totodată, te poți simți mai bine dacă faci lucruri care îți îmbunătățesc starea generală de bine, cum ar fi:

  • renunțarea la fumat;
  • mai multă odihnă;
  • menținerea unei greutăți normale: pierderea în greutate reduce bufeurile și transpirațiile nocturne și îmbunătățește nivelul energiei;
  • limitarea alcoolului și a cofeinei;
  • menținerea unor niveluri sănătoase de calciu din dietă;
  • o alimentație sănătoasă, bogată în fructe, legume și alimente cu conținut ridicat de calciu și vitamina D pentru menținerea sănătății osoase;
  • gestionarea stresului prin tehnici de relexare, cum ar fi meditația, yoga sau respirația profundă.

Gestionarea premenopauzei poate fi o experiență diferită pentru fiecare femeie, iar ceea ce funcționează pentru una poate să nu funcționeze pentru alta. Este important să experimentezi și să găsești strategiile și metodele care funcționează cel mai bine pentru tine și să acorzi atenție nevoilor și stării tale de sănătate.

Premenopauza este o etapă naturală și inevitabilă din viața unei femei, care poate aduce o serie de schimbări și provocări. Cunoașterea procesului prin care treci și recunoașterea simptomelor pot să te ajute să gestionezi mai eficient această etapă a vieții tale. De asemenea, este important să programezi o vizită la medicul tău pentru a discuta despre premenopauză și ce tratament este cel mai indicat pentru tine. 

 

Bibliografie:

1. The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, “The Menopause Transition: Signs, Symptoms, and Management Options”, 2020
https://academic.oup.com/jcem/article/106/1/1/5937009

2. Clevland Clinic, “Perimenopause”, 2021
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21608-perimenopause

3. WebMD, “Signs You’re in Perimenopause”, 2023
https://www.webmd.com/menopause/ss/slideshow-signs-perimenopause