CategoriesMetode de contracepție

Dispozitivul intrauterin (sterilet): tot ce trebuie să știi înainte de montare, de la riscuri la reacții adverse

dispozitiv intrauterin

Dispozitivele intrauterine (DIU-uri) sunt mici dispozitive de plastic în formă de T care se introduc în uter pentru a preveni o sarcină nedorită și pot fi o metodă de contracepție potrivită pentru femeile care își doresc o soluție contraceptivă cu acțiune îndelungată. Deși este considerat unul dintre cele mai eficiente metode de contracepție, există aspecte importante despre DIU care sunt discutate mult prea puțin – de la riscul de expulziune și disconfort fizic, până la crampe, sângerări uterine și posibilele efecte asupra sănătății mentale.

Indiferent dacă alegi un DIU hormonal sau unul cu cupru, este esențial să înțelegi ce înseamnă această metodă pentru corpul și stilul tău de viață. În timp ce DIU-ul hormonal poate reduce fluxul menstrual sau chiar opri complet menstruația, DIU-ul cu cupru oferă o alternativă non-hormonală, dar poate fi însoțit de menstruații mai abundente și crampe mai intense.

Dacă simți că DIU-ul nu este potrivit pentru tine, există și alte opțiuni, cum ar fi ovulele contraceptive fără hormoni- pentru a face cea mai bună alegere pentru stilul tău de viață și nevoile tale contraceptive.

Ce trebuie să știi despre DIU înainte să iei o decizie: efecte secundare și posibile riscuri

Înainte de a opta pentru un DIU, este important să înțelegi mai exact ce este dispozitivul intrauterin, cum acționează, care sunt posibilele efecte secundare, când nu este recomandat și ce alte opțiuni mai sigure sunt disponibile. Iată ce trebuie să știi înainte să iei o decizie:

Durerea la inserare și disconfortul post-inserare

Inserarea DIU-ului poate fi o experiență diferită pentru fiecare femeie. Unele descriu procedura ca fiind rapidă și aproape nedureroasă, în timp ce altele o percep ca pe un moment extrem de dificil. Dacă nu ai născut, este posibil să resimți mai mult disconfort, deoarece colul uterin nu este obișnuit cu dilatarea. Durerea poate apărea și după inserare, uneori sub forma unor crampe care pot persista câteva zile sau chiar săptămâni. 

Femeile pot experimenta crampe intense, disconfort acut sau chiar dureri semnificative, atât în timpul procedurii, cât și după. În ciuda acestor potențiale experiențe, durerea este adesea descrisă de medici ca fiind „ușoară”, ceea ce poate crea o așteptare nerealistă și poate face ca femeile să se simtă nepregătite pentru intensitatea reală a durerii. De asemenea, este esențial să discuți cu medicul despre opțiunile de gestionare a durerii. 

Posibilitatea expulzării

Un aspect mai puțin cunoscut al DIU-urilor este riscul de expulzare, mai ales în primele luni după inserare. Aceasta apare atunci când dispozitivul se deplasează sau este eliminat complet din uter. Expulzarea poate trece neobservată, dar semne precum crampe intense, sângerări neobișnuite sau modificări ale firelor DIU pot indica o problemă. Studiile au arătat că ratele de expulzare variază între 2% și 10%, în funcție de factori precum vârsta, istoricul nașterilor, tipul de DIU și momentul inserării. (1)

Expulzarea poate fi completă – atunci când DIU-ul este eliminat din uter – sau parțială, caz în care dispozitivul rămâne parțial poziționat, dar ineficient. Este important să cunoști semnele care indică o expulzare sau deplasare. Acestea includ: crampe severe, sângerări anormale sau schimbări în lungimea firelor DIU-ului. În astfel de cazuri, este esențial să consulți medicul cât mai curând posibil. Dacă expulzarea este confirmată, medicul poate recomanda reinserarea unui nou DIU sau schimbarea metodei contraceptive. Aceasta poate fi o situație frustrantă, mai ales pentru femeile care au trecut printr-o inserare dificilă și au sperat la o protecție contraceptivă pe termen lung.

Deplasarea steriletului

Deplasarea DIU-ului, deși mai rară, poate reduce eficiența dispozitivului. Contracțiile uterine, menstruațiile abundente, inserarea imediată după naștere sau avort, firele DIU-ului tăiate prea scurt sau activitatea fizică intensă sunt câțiva dintre factorii care pot contribui la această problemă. De aceea, este recomandat să verifici periodic poziția DIU-ului prin palparea firelor sau să mergi la controale regulate la medic.

Complicații rare, dar serioase

Deși sunt cazuri izolate, există câteva riscuri mai grave asociate cu utilizarea DIU-ului. Perforația uterină, de exemplu, este o complicație rară, care apare în aproximativ 0,1% din cazuri, atunci când dispozitivul pătrunde accidental prin peretele uterin în timpul inserării. Aceasta poate necesita o intervenție chirurgicală pentru îndepărtare și poate provoca anxietate considerabilă.

Un alt risc serios, deși rar, este apariția unei sarcini ectopice – o sarcină care se dezvoltă în afara uterului. DIU-urile reduc semnificativ riscul unei sarcini în general, însă, dacă apare totuși o sarcină, există o probabilitate mai mare ca aceasta să fie ectopică, ceea ce necesită tratament medical de urgență.

Impactul asupra sănătății mentale și emoționale

DIU-urile hormonale pot influența ușor echilibrul hormonal, ceea ce poate duce la schimbări de dispoziție, anxietate sau, în cazuri rare, depresie. Aceste reacții sunt mai puțin frecvente comparativ cu alte metode hormonale, dar este important să fii atentă la orice schimbări emoționale pe care le experimentezi după inserare.

Unele femei pot resimți și un disconfort psihologic legat de prezența unui dispozitiv străin în corpul lor. Sentimentul de „străin în propriul corp” este rar discutat, dar poate afecta mai ales femeile care nu sunt obișnuite cu intervenții interne sau care se confruntă cu anxietate în general. Este esențial să ai o conversație deschisă cu medicul tău despre orice neliniște ai avea, pentru a te asigura că te simți confortabil cu decizia luată.

Majoritatea conversațiilor despre DIU-uri se concentrează pe eficiența lor ridicată, siguranță și caracterul convenabil pe termen lung, dar mai puțin se vorbește despre cum experiența personală poate varia semnificativ de la femeie la femeie din punct de vedere emoțional.

riscuri sterilet

Crampele și sângerările menstruale abundente

DIU-urile cu cupru pot agrava simptomele menstruale, cum ar fi crampele și sângerările abundente, mai ales în primele luni după inserare. Aceste efecte secundare pot deveni problematice, în special pentru femeile care aveau deja menstruații abundente. Dacă te confrunți cu astfel de probleme, este posibil ca un DIU hormonal, care poate reduce sângerările și crampele, să fie o opțiune mai potrivită pentru tine.

Decizia de a opta pentru un DIU este una personală și necesită o înțelegere completă a tuturor implicațiilor. Este esențial să ai o discuție detaliată cu medicul tău despre toate opțiunile, riscurile și beneficiile. Fiecare femeie este diferită, iar ceea ce funcționează pentru una poate să nu fie potrivit pentru alta. Prin informare și consiliere adecvată, vei putea lua o decizie care să te facă să te simți încrezătoare și confortabilă cu alegerea ta.

Când nu este recomandat DIU și cine nu-l poate folosi?

Există anumite situații și condiții medicale în care utilizarea acestuia nu este recomandată. Este esențial ca fiecare femeie să consulte un medic înainte de a decide asupra utilizării DIU, pentru a se asigura că aceasta este o opțiune sigură și adecvată pentru ea.

Înainte de montare, medicul ginecolog trebuie să se asigure că: pacienta nu are leziuni la nivelul colului uterin, nu suferă de neoplazii uterine sau de boala inflamatorie pelvină, nu este însărcinată, uterul nu prezintă malformații, pacienta nu are tulburări de coagulare. În aceste situații, montarea steriletului este absolut contraindicată. (3)

Femeile care au anomalii uterine (cum ar fi fibromul uterin sau un uter bicorn) care modifică forma cavității uterine ar putea să nu fie candidate bune pentru DIU, deoarece acesta poate să nu se așeze corect și să fie ineficient sau să provoace complicații.

De asemenea, persoanele care sunt alergice la cupru sau cele cu boala Wilson, o tulburare genetică ce duce la acumularea excesivă de cupru în organism, nu ar trebui să utilizeze DIU din cupru.

Există și cazuri în care contraindicația este relativă sau temporară, cum ar fi prezența vaginitei, diabet zaharat necontrolat, consumul de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cicatrici uterine, cardiopatii valvulare sau vârsta mai mică de 20 de ani sau mai mare de 45 de ani, la premenopauză

Atunci când există contraindicații temporare sau definitive pentru contracepția cu dispozitiv intrauterin, o soluție sigură, eficientă și ușor de folosit este contracepția locală cu ovulele Contracept-M fără homorni, care acționează prin imobilizarea și distrugerea membranei spermatozoizilor, împiedicându-i astfel să se fixeze de ovul. 

Deşi este un antiseptic puternic, clorura de benzalconiu, substanța activă din Contracept-M, nu distruge flora saprofită a vaginului, nu trece în cavitatea uterină, nu se absoarbe în organism şi nu produce malformaţii congenitale. Totodată, ovulele Contracept-M, conțin lubrifianți naturali și sporesc confortul în timpul actului sexual. 

Ovulul se folosește cu 10 minute înaintea contactului sexual, iar durata de protecție este de patru ore sau un singur contact sexual. Eficacitatea Contracept-M este de 94%, conform indicelui PEARL (ce contorizează numărul de eșecuri la 100 de cazuri). Nu asigură protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală. De asemenea, este important să citești cu atenție instrucțiunile din prospect și să le respecți întocmai. 

Ovulele contraceptive, o metodă non-hormonală pentru femeile care nu vor sau nu pot folosi un DUI

Comparativ cu DIU, o metodă contraceptivă pe termen lung ce necesită intervenție medicală pentru inserare și poate cauza disconfort sau durere, ovulele contraceptive Contracept-M reprezintă o opțiune simplă și accesibilă. Pentru femeile care nu vor o metodă contraceptivă permanentă sau zilnică, Contracept-M este soluția ideală. Se folosește doar cu 10 minute înainte de contactul sexual, oferind protecție pentru următoarele 4 ore sau pentru un singur contact sexual. Este perfect pentru cele care își doresc o opțiune discretă și ocazională, fără stresul de a-și aminti să ia zilnic o pilulă sau de a se angaja pe termen lung cu metode invazive.

sterilet riscuri

Un alt aspect care poate face DIU-ul mai puțin atractiv este senzația de pierdere a controlului asupra corpului – un dispozitiv care rămâne acolo, pe termen lung, fără posibilitatea de a-l gestiona singură. Ovulele contraceptive îți dau controlul total. Tu decizi când le folosești, tu controlezi ce se întâmplă cu corpul tău și cum te ferești de o sarcină nedorită, fără să fii nevoită să te adaptezi unei metode permanente. Sunt soluția perfectă pentru femeile care apreciază autonomia și vor să simtă că au întotdeauna opțiuni la îndemână.

Înainte de a decide să îți montezi un DIU, este crucial să faci o evaluare medicală completă. Aceasta include un examen pelvin, un test Papanicolau și teste pentru infecții cu transmitere sexuală, pentru a te asigura că nu există contraindicații pentru utilizarea DIU. Dacă apar simptome neobișnuite sau ai orice îngrijorări legate de DIU, este recomandat să consulți medicul specialist.

Până atunci, însă, poți folosi oricând anticoncepționale fără rețetă, care nu necesită o vizită medicală și care oferă protecție, flexibilitate, eficiență, așa cum sunt ovulele Contracept-M. Printre avantajele acestora se numără faptul că nu este nevoie să îți aduci aminte zilnic să le iei, nu au bază hormonală și nu îți afectează în niciun fel organismul.

 

Surse: